Mulțumim Preamilostivului Dumnezeu pentru felul minunat în care lucrează cu noi prin sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel, adică al celor binecredincioși, așa cum zice psalmistul în (cap. 67 ver. 36). Mult ajutor primim de la sfinți, acești prieteni ai lui Dumnezeu la care alergăm în toate greutățile și le cerem să se roage pentru noi. Cât ar fi viața noastră de săracă și fără de nădejde de nu i-am avea pe sfinții Tăi rugători, Doamne al puterilor! (tropare pe care le cântăm mereu în Postul Mare)
Cât de nesiguri am fi de nu ar lucra Domnul prin slujitorii Săi, care se nevoiesc să aducă roade în grădina cea bogată a Bisericii noastre! Un astfel de slujitor prin care lucrează tot timpul lui Dumnezeu este Preafericitul Părintele nostru Patriarh Daniel, căruia soborul Mănăstirii noastre îi mulțumește pentru grija pe care ne-o poartă și binecuvântarea sub care ne ocrotește permanent în rugăciune, rezultat al acesteia fiind și îngăduința pe care ne-a dat-o, să poposească în mănăstirea noastră pentru scurt timp racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, având această posibilitate să ne I ne închinăm și să ne umplem de bucurie duhovnicească!
Asemenea mulțumiri și fiască ascultare îi datorăm și IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru binecuvântarea pe care a dat-o ca sfintele moaște să poposească în drum spre capitală și în mănăstirea noastră.
Vă rog să-mi permiteți ca în numele soborul mănăstirii noastre să vă adresez, părinte Prof. Emil Nedelea-Cărămizaru, paroh al bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, mulțumirile noastre, pentru înțelegerea și amabilitatea cu care ați răspuns cererii noastre de a ne aduce sfintele moaște spre închinare. Permiteți-mi să vă mărturisim că aceasta o considerăm ca pe o lucrare și binecuvântare a Domnului cu noi, pentru că anul acesta este deosebit de important pentru Mănăstirea noastră din multe puncte de vedere, mai ales pentru că este an jubiliar, în care se împlinesc 240 de ani de la întemeierea Mănăstirii și zidirea primei bisericuțe de lemn din anul 1785 și iată, stând aici și privindu-vă, am realizat că suntem în familie. Și spun asta nu numai pentru că, așa cum remarcă sfinții părinți, toți suntem descendenți dintr-un singur Adam, cel creat de către Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui.
Deci iată, din acest punct de vedere, atunci când ne rugăm zilnic la Sfânta Liturghie pentru întreaga lume, de fapt ne rugăm pentru propria noastră familie, a descendenților lui Adam. Dar spun că suntem în familie și pentru faptul că toți cei prezenți aici facem parte din marea familie a Bisericii lui Hristos, unii din Biserica luptătoare, adică cei pe care îi vedem aici cu ochii trupului nostru, cler și mireni, iar alții din Biserica biruitoare, așa cum ne învață Dogmatica Ortodoxă că sunt sfinții noștri acolo în cer. Iată ce frumos, că în Biserică atât vii și adormiți în Domnul suntem o singură familie, pe veci.
Dar mai avem un motiv pentru care suntem în familie, și mă minunez de lucrarea extraordinar de frumoasă și discretă a Domnului cu noi. Așa cum se știe în mănăstirea noastră, cea mai mare din țară și poate și din lume, au trăit mulți sfinți. Începând de la marele nostru duhovnic și ctitor, Sfântul Iosif de la Varatic, (la ale cărui sfinte moaște ne închinăm de aproape 200 de ani aici în biserică și căruia îi simțim permanent ajutorul), și de la cele două maici întemeietoare, Nazaria și Olimpiada, (care și sfințiile lor sunt propuse spre canonizare anul acesta), avem încredințarea că această mare lavră monahală în care ne-a binecuvântat Domnul să trăim a fost și locuința pământească a multor sfinte maicii, știute și neștiute de către lume. Una dintre ele, mare personalitate a societății românești, de asemenea propusă spre canonizare, este nimeni alta decât strănepoata prin alianță a marelui Domnitor Constantin Brâncoveanu ale cărui sfinte moaște poposesc azi la noi. Mă refer evident la principesa Safta Brâncoveanu – pentru noi schimonahia – Elisabeta Brâncoveanu. Iată ce frumos, în Biserica biruitoare este sărbătoare azi în cer, pentru că o întâlnire ca aceasta nu a mai avut niciodată loc din câte știm noi, ca domnitorul martir Constantin Brâncoveanu să își întâlnească strănepoata principesa Safta Brâncoveanu, și asta se întâmplă nu într-un palat princiar, nu într-o sală a tronului sau pe un câmp de luptă, ci în biserica Mănăstirii Varatic, acolo unde ei sunt o familie eternă.
Mucenici amândoi, putem spune. Marele domnitor Constantin Brâncoveanu a suferit mucenicie de sânge la Constantinopol în ziua Adormirii Maicii Domnului, (15 august) a anului 1714. Mai întâi a sângerat sufletul său, (atunci când în fața lui necredincioșii le-au tăiat capetele copiilor săi, care mureau pentru credință), iar apoi a sângerat de moarte trupul său, atunci când lui însuși i s-a tăiat capul, mărturisind pe Hristos. Safta Brâncoveanu, prin căsătoria ei cu strănepotul domnitorului martir, a preluat în duh tradiția mucenicească a familiei. Ei nu i-a cerut Domnul să își verse sângele pentru credință, ci i-a acceptat alegerea de a trăi mucenicia albă (sau nesângeroasă) a călugăriei, în această Mănăstire închinată tot Adormirii Maicii Domnului. Schimonahia Safta Brâncoveanu a trăit 20 de ani de nevoință călugărească și a murit la 11 august 1857, adică la exact 143 de ani după tăierea capului străbunicului său Sfânt, căruia i ne închinăm astăzi. Iată că acum, domn și strănepoată se întâlnesc și fizic, prin aducerea sfintelor moaște aici, la noi.
Dar cred că ei erau în comuniune duhovnicească încă din timpul vieții Saftei, pentru că pe pomelnicul acesteia găsim scrise numele de Constantin Voevod și Maria Doamna, ceea ce arată că, pe când aceștia încă nu erau canonizați, schimonahia noastră se ruga pentru sufletele lor și a întregii lor familii.
Iată cum astăzi se întâlnesc la Varatic pentru prima dată doi martiri din aceeași familie... Îi privește de aici, din racla alăturată, un alt cetățean al Raiului și membru al Bisericii biruitoare, și anume Sfântul Gheorghe Pelerinul. Îi privim (cu ochii trupului și cei ai sufletului) și ne bucurăm și noi, cei prezenți de față, membri ai Bisericii luptătoare, fiecare în parte, în felul său, fie ca mucenic (prin tunderea monahală), fie ca mărturisitor al credinței în lume (pentru mireni), fiecare acolo unde trăiește și slujește Biserica și societatea.
Profit de această ocazie să mulțumesc celor care ne-au ajutat la organizarea acestui eveniment prin slujirea lor, și anume primăriei (prin domnul primar aici prezent) și jandarmeriei (care ne-a pus la dispoziție șase jandarmi pentru transportul raclei sfântului domnitor, cu toată onoarea care se cuvine unui șef de stat, așa cum a fost Constantin Brâncoveanu). Sfântul acesta căruia astăzi i ne închinăm ne dă un exemplu demn de urmat al faptului că binele și suveranitatea statului român se regăsește în mărturisirea credinței, iar statul și Biserica trebuie să colaboreze pentru un scop comun. De aceea mulțumesc încă odată oficialităților prezente pentru că iată, noi aici pe plan local ne străduim să urmăm exemplul sfinților și să conlucrăm pentru binele societății.
Preacucernice părinte profesor Emil Cărămizaru, ne leagă mult faptul că veniți cu marele domnitor martir de la București, acolo unde schimonahia noastră, Safta Brâncoveanu, a desfășurat o bogată activitate filantropică de neegalat, mai ales prin construirea Spitalului Brâncovenesc de care s-a ocupat și pe care l-a finanțat pentru ca acolo săracii capitalei să aibă parte de cel mai bun tratament medical gratuit, care întotdeauna a pus condiția să fie precedat de spovedanie și împărtășanie. E mică lumea și iată, în pofida faptului că ați străbătut atâtea sute de kilometri cu sfintele moaște, tot în familie v-a adus Dumnezeu. Întorcându-vă acasă, vă rugăm să ne luați și pe noi în rugăciune, ca pe niște adevărați membrii ai familiei cuvioșiei voastre, așa cum și noi vă vom păstra în smeritele noastre rugăciuni.
Amin!
Stavrofora Iosefina Giosanu
26 mai 2025
Sfântă Mănăstire Varatic
